Darastean Art Gallery Tara Halmagiului Suprarealismul Romanesc Podium Art
 
folclor petrecere download forum documente radio video shop contact

 

    Sabina Ispas
„Folclorul este sistemul de sisteme al vietuirii noastre“

    Prof. Pavel Panduru
„Despre folclor in Tara Almajului“

    Continut legat de termenul Etnografie pe BANATERRA- Enciclopedia Banatului
    "Descrierea costumului popular romanesc"- studiu de Ionel Folea (pdf)


Banaterra


BANATERRA
Pagina de etnografie


BANATERRA
GRAIUL BANATEAN


     Daca sunteti pasionat de folclorul romanesc, etnografie romaneasca si aveti documente care credeti ca ar putea aparea pe acest site va rog sa le trimiteti pe adresa: darastean@gmail.com


Vezi aici toata oferta de muzica de pe eMAG.

PORT POPULAR ROMANESC
autor: IOAN IONESCU
267 pagini, 88 planse color
PRET: 30 RON
Cartea poate fi comandata direct de la autor:
IOAN IONESCU

TIMISOARA
tel: 0256.472849
mobil: 0724.434455

Editura 2009 Timisoara



Prefata


     Arta populara constituie una din componentele esentiale a lazii cu zestre a neamului. Ea reprezinta un element preponderent de admiratie a creatorilor populari care de-a lungul secolelor au realizat valori patrimoniale inestimabile contribuind la imbogatirea tezaurului folcloric universal.
     Desigur, la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX au inceput cercetari organizate in acest domeniu, fiind realizate in principal de catre un numar limitat de specialisti iar mai tarziu acest subiect a interesat un numar tot mai mare de eruditi. Actualmente, exista preocupari crescande de a patmnde tot mai mult in tainele misterului creatiei populare, a continuitatii si unitatii sale in spatiul Carpato-Danubiano-Pontic.
     Arta populara romaneasca face parte din istoria neamului nostru, este un document veridic scris intr-un limbaj propriu de catre creatorii anonimi de-a lungul anilor. Ea face legatura intre om si natura, reprezentand in intregul ei unitatea intrinseca pe intreg spatiul romanesc a caracteristicilor si stilului propriu specific romanesc.
     Evolutia artei populare in societatea contemporana este strans legata de preocuparile cotidiene ale omului, de interventii uneori dure si neavenite in actul de creatie care a dus la aparitia kitsch-ului artistic si lucrarilor de prost gust. In ultimele doua decenii realizarea unor lucrari de specialitate in acest domeniu a fost deficitara inlesnind aparitia unor curente si creatii care nu au nimic din sensibilitatea, firea si temperamentului neamului nostru.
     Totusi nu putem sa nu mentionam tiparirea in ultimele decenii a unor cataloage, aparitia unor colectii, puncte muzeale etnografice care au contribuit la tezaurificarea acestui patrimoniu material national, autentic si original.
     Pornind de la cunoasterea realitatii, lucrarea de fata realizata de catre ilustrul intelectual si om de arta Ionescu I. Ioan nascut in localitatea Babsa, jud. Timis, exact la radacina naturala a artei si culturii traditionale, completeaza in mod fericit acest deficit de carte si informatie de specialitate.
     Este suficient sa privim cuprinsul lucrarii structurat pe cinci capitole, ca sa ne dam seama de stradania depusa de autor pentru realizarea lucrarii, atat de importanta pentru cunoasterea, cercetarea si promovarea culturii populare romanesti traditionale.
     Un lucru aparte il constituie prezentarea amanuntita a portului popular romanesc, capitolul I, fundamentat stiintific cu multe detalii, precum si glosarul (cap. V) care este atat de necesar m intelegerea denumirilor dialectale regionale.
     Foarte fundamentate si explicizate sunt si celelalte capitole precum: trasaturile portului popular, tipologia costumului romanesc si prezentarea costumului popular pe zone etno-folclorice.
     In ansamblul sau lucrarea realizata de catre autorul Ionescu I. Ioan completeaza in mod fericit galeria lucrarilor de specialitate care au ca obiect principal „cultura populara romaneasca".
     Nu pot ca sa inchei scurta prezentare fara a-i multumi acestui carturar banatean care s-a aplecat cu devotiune pentru a ne prezenta fidel costumul popular romanesc ce s-a perpetuat de secole pe aceste meleaguri si care prin creatorii anonimi ai neamului ne-au creat posibilitatea de a conversa cu stramosii nostri.
     
     Prof. Ciprian Cipu
     Managerul Centrului de Cultura
     si Arta al Judetului Timis





 
FOLCLOR

     Folclorul desemneaza totalitatea creatiilor artistice ale unei culturi spirituale populare, asociate unei etnii sau unui grup de etnii. Studiul folclorului intra in sfera mai multor discipline tinere, intre care prima aparuta a fost folcloristica.
     Desi interesul pentru cultura poporului exista dintotdeauna, oranduirea informatiilor intr-un sistem de conventii, clasificarea lor si studierea in mod stiintific nu s-au produs mai devreme de a doua jumatate a secolului XIX.
     
      definitie preluata de pe Wikipedia, enciclopedia libera


Folclorul este sistemul de sisteme al vietuirii noastre

      5 aprilie 2000, Bucuresti
      Interviu cu Sabina Ispas preluat din revista "Contrafort" la 5 aprilie 2000, Bucuresti

      Sabina Ispas este director al Institutului de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" al Academiei Romane. Metoda sa de cercetare si expunere a faptelor de folclor genereaza un sistem de jaloane absolut necesar pentru intelegerea traditiilor romanesti. De asemenea, Sabina Ispas este si un pasionat cercetator al folclorului urban, fenomen definitoriu pentru mentalitatea romaneasca contemporana. Una dintre notele specifice ale studiilor Sabinei Ispas consta in intersectarea informatiilor apartinand etnografiei cu o remarcabila eruditie teologica.

      Stefan Postelnicu: - Sunteti director al Institutului de Etnografie si Folclor "Constantin Brailoiu" al Academiei Romane, ati desfasurat o bogata cariera dedicata cercetarii acestui domeniu. Sa incepem aceasta convorbire prin stabilirea premiselor. As dori sa-mi vorbiti despre scoala romaneasca de etnografie si folclor, despre trecutul, traditia si mai ales despre viitorul acestui domeniu. O incercare de circumscriere a bransei este, cred, binevenita.

      Sabina Ispas: - In istoria culturii romanesti, folclorul a fost identificat ca un fenomen autonom, componenta a culturii universale. El nu este un dat exclusiv al culturii noastre, nu apartine numai culturii europene, este un fenomen care tine de universalitate. Perceptia acestei dimensiuni a culturii drept o componenta cu identitate specifica se poate spune ca a fost destul de devreme receptata. Acest reper de identitate la nivelul grupului este perceput, ca atare, inca din perioada medievala. Dupa aceea insa, imediat, in perioada Luminilor si mai ales in prima jumatate a secolului al XIX-lea, cand in domeniul stiintelor umaniste, mai ales in lingvistica, dar si in arheologie, s-au descoperit si analizat documente de exceptie referitoare la istoria veche, la texte antice - textele vechi ale Orientului -, fenomenul folcloric a oferit un suport pentru dezvoltarea teoriilor legate de istoria culturii si implicit de radacinile, canalele de penetrare, contactele diverselor motive si teme folclorice mai intai in calitatea lor de texte literare.
     Totodata, sistemele traditionale, ceea ce caracteriza comportamentul ritual si ceremonial al grupurilor, au atras atentia de timpuriu. Sa nu uitam ca descoperirile geografice au oferit europenilor posibilitatile de contact cu lumi si culturi exotice care le-au ridicat, cel putin celor care urmau sa intemeieze imperii coloniale, foarte multe probleme. Toata aceasta avalansa informationala despre "celalalt" a pus bazele unor discipline care ulterior, incepand cu secolul al XIX-lea, capata autonomie si un profil cat mai personal. Intre tarile europene care au marcat de timpuriu interesul pentru cultura orala au fost tarile scandinave, Anglia si, pe urma, bineinteles, Germania, Franta, Italia, Spania si asa mai departe.

      S. P.: - Va rog sa punctati momentele esentiale ale evolutiei folcloristicii si etnografiei la noi.

      S. I.: - Din punctul nostru de vedere, reprezentantii de frunte ai culturii romanesti, indiferent de provincia in care vietuiau ei, au acordat atentie deosebita acestor fenomene de cultura orala in primul rand pentru ca pe ele se bazau argumentele de identitate. Si dupa cum stim, crearea statelor nationale in Europa a generat o miscare ampla de identificare a acestor grupuri ce urmau sa intre in componenta statelor nationale. Din aceasta perspectiva, la noi cea dintai care se afirma este folcloristica, prin studiul textului literar si, partial, al contextului. Fenomenul muzical intra in atentia specialistilor ulterior, studierea stiintifica de data aceasta (si nu consemnarea fenomenului care este prezenta inca de prin secolele al XV-lea, al XVI-lea), iar etnocoreologia se organizeaza in a doua jumatate a secolului nostru. Pentru ca trebuie sa facem o neta deosebire, cel putin din punctul nostru de vedere, al celor care facem cercetare fundamentala, indiferent de ce ar crede lumea, indiferent de prezenta unui sentiment usor superficial, spun eu, si poate si putin arogant - nu vreau sa fiu prea dura - al celor care cred ca stiu totul despre folclor si ca folclorul este un fenomen la indemana tuturor: exista o secventa a cercetarii, cea academica, in cadrul careia se face cercetare fundamentala si care se ocupa de mecanisme, de identificari, de structuri comparate, de modele mentale, de structurile de mesaj si asa mai departe. Avem in spate, as spune, o traditie de cel putin 150 de ani de cercetare temeinica si avem, incepand de la Hasdeu, deci de la sfarsitul secolului trecut, chiar si o cercetare academica autorizata. Intre obiectivele pe care vechea Academie Romana si le-a propus in secolul trecut, la intemeiere, a fost, alaturi de limba, cunoasterea folclorului. Folclor in sens larg, generos, adica intr-un sens pe care specialistii l-au adoptat astazi chiar intr-o definitie pusa in circulatie, ca reper, de catre UNESCO: tot ceea ce tine de cultura orala, indiferent de forma de exprimare si care nu inseamna spectacol. Aici intra literatura, muzica, jocul, istoria de orice fel, mestesugurile, arhitectura, costumul, activitatile productive (agricultura, pastoritul, plutaritul, toate tipurile de vanatoare samd), inclusiv traditiile legate de ciclurile calendaristice si ale vietii de familie - toate intr-un proces dinamic, pentru ca fenomenul folcloric insoteste existenta comunitatii in mod permanent; el este foarte activ si astazi, asa cum a fost activ si acum 2000 de ani.

      S. P.: - Care sunt coordonatele pe care cercetatorul nu trebuie sa le piarda din vedere atunci cand studiaza fenomenele contemporane de cultura orala?

      S. I.: - Este un fenomen care se diversifica rapid la etapa contemporana, iar sarcina pe care o avem noi, in aceasta cercetare fundamentala, este consemnarea procesului, a formelor prin care se exprima si se creeaza astazi folclorul, in masura in care acesta constituie, neaparat, un reper de identitate la nivelul grupurilor care acum se diversifica, fiind din ce in ce mai numeroase, din ce in ce mai specifice, mai particularizate. In acelasi timp, trebuie avut in vedere si procesul activ al secularizarii mentalitatilor alaturi de - paradoxal - constituirea unor noi grupari religioase. Toate aceste fenomene care dau nastere unor noi structuri folclorice trebuie sa fie consemnate de specialistii care cunosc exact valoarea, semnificatia, structurile fundamentale ale obiectului, in plan universal si national. Pentru ca folclorul respecta, dincolo de variantele locale, niste legi care sunt universale ca si legile limbajului.
     Folclorul este o structura gramaticala si are, ca si limba, un raport constant de schimb intre traditie si inovatie. Tot ce sper eu spunand aceste lucruri este sa incerc sa-i conving pe oameni ca a fi folclorist, etnograf, etnomuzicolog, etnocoreolog sau chiar antropolog sau etnolog (asa cum ne place astazi sa ne numim) inseamna sa faci o indelungata ucenicie pentru a deprinde o metodologie speciala pe care o inveti in multi ani. Greu as putea asimila pe cineva acestui domeniu inainte de 5-7 ani de studiu exclusiv in specialitate. Asadar, lasam de o parte ceea ce fac iubitorii de cultura si iubitorii de folclor sau mai ales ceea ce inseamna spectacolul folcloric, care este cu totul altceva.

      S. P.: - Va rog sa insistati asupra acestui punct pentru a elimina confuziile legate de spectacolul folcloric si de functiile si importanta folclorului in comunitatea originara.

      S. I.: - Un spectacol ramane un spectacol, asa cum se monteaza un spectacol shakespearian, se interpreteaza Mozart sau Beethoven, tot asa apare si spectacolul folcloric; el este alcatuit in alte scopuri decat cel pentru care este creat folclorul genuin. Nu vreau sa mai facem confuzie intre folclorul genuin, care are anumite functionalitati, si spectacolul folcloric, care inseamna alt tip de creatie, alt tip de interpret si asa mai departe. Daca ar fi sa vorbesc din perspectiva mea de coordonator al unui colectiv ce se ocupa de cercetarea fundamentala, as spune ca pentru viitorii 50 de ani, pentru secolul urmator si pentru mileniul urmator ar trebui sa acordam o atentie speciala tocmai acestor minutiosi cercetatori si cautatori ai folclorului; ne aflam in fata unui proces activ de globalizare, sistemele informationale sunt la nivel planetar si ofera omului de astazi capacitatea de a alege surse informative de o diversitate si o varietate putin cunoscute anterior.
     Vom asista la un proces de recreare a modelelor fundamentale de vietuire si a conceptelor si reperelor dupa care se conduc oamenii in actiunile lor. Toate lucrurile acestea trebuie consemnate de catre specialisti in mod riguros pentru a putea intelege peste 50 sau 100 de ani ce s-a intamplat in istoria noastra.
     Dincolo de documentul administrativ sau politic exista un document al identitatii noastre care se creeaza neaparat printr-o inregistrare speciala cu ajutorul aparatelor, pentru ca fenomenul folcloric are calitatea de a fi un fenomen oral ireversibil si irepetabil. Fenomenul contemporan numit mass-media este de fapt o varianta a folclorului contemporan. Noi traim intens acest proces de folclorizare, noi toti incepem sa devenim niste insi folclorici in masura in care intelegem ca mass-media este de fapt o structura folclorica a societatii contemporane care deschide canale la nivel planetar. De aceea spun eu ca este atat de important sa acordam o atentie speciala folcloristilor, dar nu numai "folcloristilor" care iubesc folclorul, ci si celor care, cu obiectivitate, se straduiesc sa-l cerceteze in institutii specializate. Asta nu se mai poate face ca pe vremea lui Alecsandri, cand generosi oameni de cultura plecau pe teren sa culeaga ceea ce li se parea ca este frumos. Folclorul nu trebuie sa fie neaparat frumos dupa rigorile unuia sau altuia dintre noi, el trebuie consemnat ca o realitate pentru grupuri diverse.

      S. P.: - Este extrem de interesanta perspectiva aceasta asupra mass-media... Spuneati la un moment dat ca, in cazul anumitor fapte si obiceiuri ce tin de folclor, este necesara si o abordare din punct de vedere teologic. Va rog sa argumentati aceasta afirmatie. Mie mi se pare ca tocmai elementul teologic este cel de regula ignorat, ma refer la elementele de liturgica, istorie bisericeasca si dogmatica.

      S. I.: - Parerea mea este ca, nu numai la noi, in studiul folclorului este vorba despre o viziune care este, in general, reprezentata cam de toate scolile europene; ele s-au format in aceasta perioada in care se cautau reperele arhaice de identitate a grupului. De aici s-a nascut tendinta aceasta de accentuare a viziunii mitologice, sigur, bazata si pe acele descoperiri despre care am vorbit anterior, pe actualizarea informației antice, pe idealizarea, cu indreptațire fața de valoarea lor reala, a culturilor antice; un mod de transformare a lor in embleme...

      S. P.: - ...si a culturilor exotice...

      S. I.: - ...si a culturilor exotice la un moment dat....

      S. P.: - Sa ne gandim doar la etapa romantismului care a exaltat aceste culturi...

      S. I.: - Sigur. Toate aceste lucruri au generat un interes deosebit pentru aspectul pe care noi il numim al arheologiei folclorice. Convenim ca folclorul, in calitatea lui de fenomen oral ireversibil si irepetabil, nu produce documente care sa poata avea perenitate in timp mai mult de doua sau de trei generatii. Spre exemplu, cultura noastra este o cultura a lemnului, iar acesta nu este rezistent decat intr-o oarecare limita de timp. Foarte multe dintre componentele culturii folclorice sunt documente de data relativ recenta, sa zicem. Pe de alta parte, exista aceasta viziune romantica: unui document folcloric - nu conteaza daca ne referim aici la texte sau segmente melodice - pe care l-am consemnat la jumatatea secolului al XIX-lea, neaparat trebuie sa ii caut radacinile in literatura antica, in mitologia greco-romana, in istoriile Egiptului antic, in textele Vedelor, facand abstractie, total nestiintific as spune eu, de faptul ca noi nu mai vorbim astazi nici macar limba de la 1600 sau de la 1800. Daca citim un text din Coresi sau din cronicile secolului al XVIII-lea, constatam ca limba textelor literare consemnate de noi in 1850 sau 1900 este cu totul alta decat cea de atunci...E riscant sa spun: iata, am acest text de colind care vine din perioada precrestina, cand eu am la dispozitie un text inteligibil, intr-o limba foarte eleganta care apartine secolului al XIX-lea sau al XX-lea, iar eu pretind ca textul vine de, eu stiu, de 5000 de ani inaintea erei noastre! Astea sunt niste "jocuri" frumoase ale inteligenței si eseisticii in care se face abstracție de prezența istoriei.
     Folclorul este un rezultat al istoriei. Sigur ca exista un model foarte vechi... Este ceea ce putem numi, cu o terminologie foarte generala, daca avem in vedere experienta teologica, "revelatie initiala". Deci, vom gasi pretutindeni niste componente care sunt universal umane. Important este ce inseamna acel lucru pentru mine astazi si cum pot eu sa aflu ce a insemnat el acum o suta de ani sau in ce masura se pot articula sistemului celelalte date ale culturii... Eu as spune ca, pentru a intelege cu adevarat acest tip de cultura orala, trebuie sa intelegem in primul rand ca folclorul european - implicit folclorul romanesc care este cat se poate de bine articulat la structurile europene - nu este o componenta a unor culturi exclusiv orale. Europa si Romania cunosc scrisul de multa vreme si si-au consemnat istoria... Putem spune ca la noi acest lucru s-a petrecut totusi de aproape o mie de ani sau sa zicem 800 de ani...Avem suficiente date cat sa argumentam existența scrisului. Din acest moment nu mai pot vorbi de o cultura eminamente orala. Iarasi, trebuie sa avem in vedere importanța scurgerii vremii... Este greu sa negam faptul ca memoria colectiva nu rezista mai mult de doua-trei generatii si atunci acest salt peste timp, daca as trece peste rolul major pe care l-a avut Biserica crestina in existenta comunitatii romanesti, inseamna ca as face abstractie de o mie de ani de cultura. A accepta existenta unor duplicitati comportamentale, mentale, de model al existentei intr-o societate in care conceptul de pacat si mantuire erau esentiale, mi se pare eronat. Sa cred eu ca omul societatii romanesti traia duplicitar si isi desfasura o mica parte a existentei rugandu-se in structura institutionalizata care este Biserica dupa care pleca de acolo si nu mai stia cui se inchina, pentru ce se inchina, la cine se roaga ...?

      S. P.: - Scoala mitologista isi bazeaza demonstratiile pe asa-numitele modele arhaice care au supravietuit in folclorul romanesc...

      S. I.: - Mi-e foarte greu sa imi imaginez ca au putut supravietui, fara resemantizare, modelele arhaice. Deci, orice ancheta am face, nu cred ca vreunul dintre purtatorii de folclor s-ar identifica pe sine cu un inchinator la Saturn, un pastrator al riturilor lui Zalmoxis, daca n-a citit cumva, in ultimii 50 sau 150 de ani, in literatura de tip magazin sau in cea de colportaj astfel de "informatii". Mi se pare ca in dorinta de a argumenta anumite valori perene ale culturii noastre s-a facut abstractie in primul rand de un eveniment foarte important: momentul aparitiei limbii si culturii romane. Nu putem totusi vorbi despre cultura noastra decat din momentul aparitiei limbii, culturii si poporului roman. Or acesta este si el un moment istoric care poate fi arheologic si mai ales lingvistic relativ bine precizat, exista suficiente argumente in acest sens. Cand vorbesc despre folclorul romanesc trebuie neaparat sa tin cont de niste nuante pe care trebuie sa le am in vedere; in acelasi timp, nu pot face abstractie de procesualitatea fenomenelor si de evolutie. Daca as accepta ca asa-numitele structuri arhaice, in sensul acesta mitologic, au ramas imobile de acum 2000 de ani, daca le asociez mileniilor III sau V inaintea erei noastre si ma refer la asemanarile cu Egiptul antic sau cu lumea indo-europeana, este un "joc" foarte frumos al demonstratiei care nu-mi vorbeste insa de ceea ce am eu astazi sau de ceea ce era acum o suta de ani sau la anul 1300. Parerea mea este ca trebuie regandit acest fapt, lucru ce nu s-a facut in mod programat.
     Daca vreti, se poate vorbi foarte clar despre doua tendinte care au multe implicatii in plan politic, ideologic, economic in Europa: una este a celor preocupati de propria identitate, iar aici ne gasim si noi si toti vecinii nostri (exista dominant la anumite zone culturale o preocupare pentru aceasta definire a propriei identitati), si exista cea de a doua tendinta, ce consta in preocuparea de definire a identitatii celorlalti. Si acest lucru nu este de ieri, de astazi. Eu obisnuiesc sa dau drept exemplu semnificativ "Divanul" lui Dimitrie Cantemir, care nu este nimic altceva decat o problema de identitate, foarte activa in Europa secolelor al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII-lea. Iata, asadar, ca eram destul de bine articulati ideologic atunci. Acelasi tip de problema o gasim extrem de bine reprezentata in balada si in colind. Aceste perspective sunt, dupa parerea mea, foarte importante. Este vorba despre restituirea dimensiunii, rolului si mai ales a semnificatiilor crestine. De fapt, parerea mea este ca in cercetarea culturii romanesti traditionale lipseste identificarea componentei crestine. Aproape total. Or, daca acceptam ca omul societatii acesteia traditionale era un om care nu putea iesi din sacru, existenta lui nu se desfasura in plan secular - individul nu devenise inca purtatorul acestei cutezante de a separa sacrul de secular, care as spune ca s-a intamplat destul de tarziu si, din punctul meu de vedere, nici astazi societatea contemporana nu separa sacrul de secular, ci revalorizeaza negativul, dar asta e cu totul alta problema - eu spun ca este important sa cercetam si mai ales sa consemnam aceste lucruri, noi, specialistii care stim cum se face o ancheta, care stim care sunt punctele importante dintr-un chestionar. Este foarte important pentru ca societatea moderna trece printr-un proces de revalorizare a reperelor fundamentale ale existentei. Aceasta componenta religioasa a functionat intotdeauna in societatea umana, dar a avut un reper si acest reper este textul sacru biblic cel putin pentru Europa, pentru a face o delimitare. Noi suntem si destul de aproape geografic si istoric de sursa care a dat nastere acestui text.
     Totusi, din punctul meu de vedere, noi ne integram foarte bine civilizatiei Mediteranei, din multe perspective suntem atasati acestui tip de civilizatie si cred ca acesta e un motiv de mandrie. De fapt, facem parte dintr-o zona in care s-au nascut marile civilizatii si suntem plasati geografic pe unul dintre canalele de circulatie ale acestei culturi. Sa nu uitam ca avem Dunarea si Marea Neagra aproape, iar Muntii Carpati sunt, de asemenea, un ax cultural important.

      S. P.: - Si, daca-mi permiteti, cred ca tocmai acesta este temeiul cel mai bun pentru revalorizarea atat de blamatului termen de balcanism.

      S. I.: - Da, sigur ca da. Eu sunt nedumerita si usor indurerata ca oamenii folosesc termenul de balcanism intotdeauna intr-un sens peiorativ.

      S. P.: - Pentru a-l opune celui de occidentalism...

      S. I.: - Ceea ce este necunoasterea de fapt a Balcanilor, a culturii, a contributiei acestei zone la cultura europeana, la cea universala. Iata de ce vreau eu sa revin la importanta componentei crestine: suntem aproape de zona care a generat un text care pret de 2000 de ani functioneaza foarte egal cu sine, ma refer la textul biblic, la Vechiul si la Noul Testament. Acest text este cel care a fost prezent in cultura zonei de 2000 de ani, iar eu pretind ca se pot aduce argumente, daca analizam riguros informatia paleocrestina (cum s-au dezvoltat si cum functioneaza, cum s-au adaptat aceste repere care tin, in primul rand, de componenta religioasa). Citez foarte des un adevar pe care multi dintre antropologi il considera de necontestat, si anume ca una dintre componentele de baza ale speciei umane este cea religioasa si ca rar intalnesti - de fapt nu prea sunt atestate, ca sa fim obiectivi - societati in care sa nu existe componenta religioasa. Or, asa cum probeaza cel putin documentul istoric si monumentele, pana la urma, la noi este o vechime remarcabila a crestinismului rasaritean foarte unitar. Ma refer efectiv la documentul istoric, la cronici, la cartile de legi, la numeroasele manuscrise in slavona si romana care contin asa-numitele cuvinte de invatatura, la hagiografiile, la gromovnicele, la trepednicele si la numeroasele manuscrise care au circulat, la cartile populare. Literatura de colportaj a avut un rol urias. E o intreaga "biblioteca" pe care au studiat-o filologii secolului trecut. Asupra acestei literaturi s-au aplecat cu multa, multa rigoare savantii din perioada interbelica si a fost marginalizata sau partial cercetata in ultimii 50 de ani. Trebuie sa recunosc cu regret ca putini folcloristi cunosc astazi cu adevarat aceasta componenta foarte importanta care se numeste carte populara si care a vehiculat un model de esenta crestina rasariteana. Ei bine, aceasta este iar o componenta importanta care ar trebui regandita si restudiata. As spune ca este vorba despre acea structura care tine de arheologia folclorica si care trebuie sa porneasca de la ce-mi spune textul sacru pe care il am, oricum, continuu atestat de aproape 2000 de ani. Ar trebui sa valorificam aceasta componenta de arheologie folclorica pe linie iudeocrestina si paleocrestina. De asemenea, ar trebui sa vedem ce ne ofera perioada medievala cu toata incarcatura aceasta a disputelor teologice in care ierarhii romani si nu numai ei au fost adanc implicati (boierii se stie ca erau, unii, recunoscuti teologi).
     Cumva, as vrea sa privim cultura romana obiectiv, dar nu ignorandu-i valentele, reperele dupa care s-a condus. Trebuie sa facem cumva sa renuntam la acea viziune comunista, pana la urma, prin care folclorul - eu cand vorbesc de folclor ma refer la absolut tot ce tine de cultura orala - este exclusiv produsul unei taranimi sarace, a unei mase analfabete, obidite, exploatate, traind in conditii mizere. Asta este o viziune larg propagata in ultimii 50 de ani.

      S. P.: - Este viziunea sociologista vulgarizatoare clasica pe care comunismul dorea sa o impuna in orice domeniu. Ea cred ca ne-a marcat gandirea mai mult chiar decat s-ar fi asteptat cei care au luptat pentru indoctrinarea actului de cultura.

      S. I.: - Da, vulgarizatoare si neadevarata. Trebuie repusa in drepturi pentru a intelege cu adevarat valorile culturii orale romanesti, trebuie restituita valoarea medievalitatii romanesti, pentru ca foarte multe dintre speciile de baza ale folclorului isi au puncte de referinta la curtea medievala. Din punct de vedere ideologic, cultural si artistic, curtea medievala romaneasca a fost unul dintre pilonii de baza ai crearii identitatii nationale, etnice si de grup. Or, nu vom putea, dupa parerea mea, intelege cu adevarat valorile folclorului daca nu vom restitui valoarea medievalitatii romanesti si aici un loc foarte important il are crestinismul rasaritean. As spune eu ca fara sa luam in considerare aceste etape nu reusim sa facem un act de cercetare riguroasa. Daca abordam numai viziunea aceea mitologica, foarte interesanta, e adevarat, pentru speculatii eseistice, si sarim in secolul al XIX-lea sau al XX-lea, nu facem propriu-zis cercetare. Cercetarea trebuie sa urmareasca toate etapele si trebuie sa utilizeze unele demonstratii pentru a putea vorbi de romanul secolului al XX-lea si despre cel al mileniului trei. Trebuie sa stiu cine era romanul anului 1600, al anului 1300, sa am romanul anului 900, sa vad ce s-a intamplat cu acel "torna, torna, fratre" si trebuie sa stiu neaparat ce s-a intamplat atunci cand s-a produs saltul urias de la politeism la monoteism, pentru ca, dupa parerea mea, acela a fost un moment de rascruce, a insemnat o revolutie informationala prin constientizarea crestinismului. Trebuie sa stim si sa intelegem acest proces si atunci o sa vedem ca in cultura romana traditionala exista mai putine divinitati pe metru patrat decat am crezut pana acum, trebuie sa intelegem exact ce insemnau martirii si poate ca in felul acesta nu-i vom mai confunda pe sfinti cu divinitatile precrestine. Sunt multe alte asemenea repere ce trebuie regandite. Eu spun ca folcloristilor le lipseste informatia teologica autohtona - sa ma ierte; avem foarta multa informatie teologica despre societatile politeiste, despre comunitatile exotice cercetate de catre marii antropologi si etnologi ai lumii, dar nu avem aproape deloc informatie despre ce insemna crestinismul rasariteam si cum se practica el aici, despre ce insemna viata la curtea unui boier moldovean, muntean, cum era viata clacasului, a razesului. Lucrurile astea noua in general ne scapa sau ni s-au parut niste banalitati.
     De multe ori ne-am orientat spre exotismul fenomenului nostru fara sa fim siguri daca acest exotism este o realitate tipica. Am luat accidentul si l-am generalizat, ceea ce este nestiintific, pentru ca pot sa spun ca un lucru este caracteristic grupului romanilor, culturii noastre daca se dovedeste a fi atestat in mai multe parți, in mai multe momente din istorie, fiind acceptat ca adevarat si valoros de catre membrii cei mai numerosi ai comunitații. In concluzie, nu un simplu accident consemnat undeva care se generalizeaza pentru toata cultura... Sunt foarte multe componente in analiza acestui fenomen de care trebuie sa tinem cont.

      S. P.: - Ar trebui revalorizat acel asa-zis mileniu de absenta a noastra din istorie. Aceasta este una dintre prejudecatile preluate din eseistica interbelica si care este foarte in voga in acest moment. Care sunt motivele celor care, cu atata usurinta, pun in paranteza o intreaga perioada istorica fara a tine cont de specificitatea si importanta ei colosala pentru cultura romana ?

      S. I.: - Eu fac diferenta dintre cercetarea noastra minutioasa si argumentata, pe care o practica in general foarte putini, si eseistica, fiind si ea o forma de informare; dar in eseistica ma dezvalui pe mine insami. Intr-un studiu de acest tip - pentru ca poate fi si un studiu eseu - imi transfer propria traire, impresia personala, aprecierile mele asupra fenomenului. Atunci cand cineva intreprinde o cercetare de tip academic, masurata, cu repere de genul: consemnare in timp si spatiu, frecventa, cai de circulatie, atestare, vechimea atestarii samd., atunci interpretarea este mai putin personala. Si una si alta sigur ca lumineaza ceva din aspectul acestei culturi orale, dar interpretarea personala este mai la indemana; ea este facuta de obicei de cei care au talent, sunt scriitori, sau de catre filozofi; dar ei fac o creatie, ei recreeaza cultura din propria lor perspectiva. Noi nu ne permitem asa ceva. Noi prelucram datele si incercam sa dam un fel de harta a culturii intr-un anumit moment asa cum apare ea, cum se dezvaluie ea. Sigur ca putem face si noi interpretari, dar numai pe baza acestor informatii care sunt corelate. Cream intai un fel de tesatura de date si abia apoi incercam sa facem interpretari. E o diferenta de perceptie. De aceea, din punctul meu de vedere, chiar mi se pare un joc poetic sa spun ca romanul a fost in afara istoriei; eu as spune ca el nu numai ca a trait intens istoria, dar a fost un participant extraordinar de activ la istorie, a constientizat istoria atat de dramatic incat a gasit rezolvari pentru toate momentele cruciale. Asta se vede in folclor. Inca o data spun: trebuie sa intelegem foarte clar ca documentul folcloric este unul riguros, ca folclorul e o rezultanta a istoriei, dar ca in documentul folcloric nu gasesc anul, data exacta, deoarece creatia folclorica naste un model pe baza caruia se inoveaza si se creeaza un nou model etc. este ca un ADN pe care il pastram cu noi, pe care il modelam de fiecare data, dar ne tragem esenta de acolo. In sensul acesta, avem istorie ca tot restul lumii, nu avem mai putina istorie decat altii. Am trait istoria cu intensitate remarcabila si folclorul dovedeste ca am fost constienti de existenta noastra in istorie tocmai pentru ca am creat un sistem de sisteme: folclorul este sistemul de sisteme al vietuirii noastre. Reusim sa demostram ca am existat pentru ca avem sistem. Nu putina lume este preocupata de sistemul acesta, sa-l cunoasca si mai ales sa-l faca cunoscut. Este ce ne straduim sa facem de multi ani la Institutul nostru, care are, totusi, 50 de ani de existenta. Avem niste lucrari remarcabile care, ca orice lucrare stiintifica care nu este usor de citit de cine nu este avizat, sunt in tiraje de circa 700 de exemplare. Ele exista in marile biblioteci si le consulta specialistii.
     Mai avem, sigur, multe lucrari care vor ramane aici "cuminti" pentru ca nu sunt rentabile la tiparit, dar care ar oferi un asemenea material de interpretare; una dintre sarcinile noastre aceasta este: sa oferim material de interpretare. Iarasi as spune ca interpretarea literara a textului folcloric, care este o opera deschisa pana la urma, s-a facut in afara contextului. S-a analizat mesajul textului poetic, dar nu s-a analizat si mesajul comunitatii care foloseste textul poetic intr-un context anume. De aceea au aparut acele interpretari cel putin ciudate, ca sa nu spun aberante, ale Mioritei si ale Mesterului Manole, despre care s-a discutat atat in ultima vreme. Sigur ca ele vin dintr-o veche viziune a intelectualului roman romantic, care incerca sa gaseasca argumente pentru ceea ce cerea momentul istoric. Sigur ca atunci avem si o retragere din istorie si asa mai departe. Toate acestea se bazeaza pe o lipsa de intelegere. In Miorita nu moare nimeni, nu se comite nici o crima. Miorita este un colind de mort, are un mesaj hristic foarte consistent pe care unii l-au mentionat din cand in cand, dar Miorita nu este balada unei crime, nici pe departe. Despre ea s-a scris enorm, probabil cel mai mult. Fiecare dintre cei care au scris a vrut ceva nou. Dar nimeni nu s-a ocupat de contextul in care se canta Miorita, cine o canta, pe ce melodie o canta, care e raspandirea geografica.
     Exista o monografie scrisa de Adrian Fochi, una dintre putinele lucrari de geografie folclorica scrise la noi, in care sunt trei sau patru harti cu atestarea si raspandirea Mioritei. Exista 1200 de variante. A citit cineva dintre cei care comenteaza sau fac exegeza macar 500 de variante ca sa vada care este mesajul poetic in contextul lui, cand si ce zice fiecare si cu ce ocazie? De Mesterul Manole nici nu mai vorbesc, pentru ca acolo lucrurile sunt foarte complicate... Si despre Mesterul Manole s-a scris foarte mult, exista chiar niste teze de doctorat care au la baza analiza acestui motiv de raspandire universala, de altfel; dar importanța unei cercetari consta in puterea de a vedea ce inseamna aici aceste motive, ce semnificație au, cand au aparut, daca mai sunt sau nu actuale, cine le foloseste si in ce scop... De aici incolo as putea vorbi de o specificitate sau ceva de genul acesta...

      S. P.: - Vorbiti-mi, va rog, despre organizarea si structura satului traditional; ce s-a schimbat dupa 50 de ani de comunism, ce anume mai poate fi recuperat din ceea ce a mutilat totalitarismul ateu? Care este dinamica satului romanesc astazi ?

      S. I.: - Eu fac parte dintre folcloristii care spun ca folclorul nu este numai la sat. Romanii in general, oamenii de cultura, atunci cand au cules folclorul, nu s-au orientat numai spre sat, fie daca ii pomenim numai pe Anton Pann sau G. Dem. Teodorescu, Ovid Densusianu si multi altii. Ei n-au facut niciodata din sat zona exclusiva de conservare a traditiei. Pot sa va spun iarasi ca un specialist care s-a ocupat in ultimii ani de structurile culturilor orale din oras - eu am studiat intens Bucurestiul ca fenomen folcloric - ca n-as vrea sa se inteleaga ca satul este o zona rupta de restul spatiului cultural, o zona aparte. E adevarat ca satul este mai conservator, pentru ca acolo unitatea de grup este foarte mare, pentru ca siguranta pe care ti-o da aceasta coerenta care este satul are ceva cu totul special. Istoria noastra legata de ocupatii, de traditia noastra, de dezvoltarea noastra in general, pana acum 50 de ani, era in Romania predominant rurala. Si atunci sigur ca satul prezinta un mai mare interes, pentru ca acolo locuia cea mai mare parte a populatiei. Parerea mea este ca acesta este unul dintre procesele care trebuie studiate foarte intens. El nu trebuie idealizat, dar trebuie sa avem grija, pentru ca traditia rurala este una care ne poate sprijini foarte mult in evolutie. Sunt niste procese foarte alerte care se produc acolo. Parerea mea este ca vom asista la schimbari si nu ma refer numai la partea fizica a lucrurilor. Constituirea unui asemenea grup cum este cel traditional rural, care sa aiba coerenta si unitate, porneste de la acceptarea unor repere de vietuire comune.
     Trebuie mai intai sa vedem ce se intampla in acest plan. Care vor fi modelele care vor genera refacerea acestor structuri? Aici un rol fundamental il au Biserica si scoala. Scoala in sens de educatie si de acces egal al tuturor la informatie de buna calitate. Omul secolului nostru si cel al noului mileniu are nevoie de informatie de calitate.

      S. P.: - Care este rolul Bisericii in elaborarea acestor modele existentiale?

      S. I.: - Biserica este cea care trebuie sa ofere reperele morale legate de bine si de rau, legate de ceea ce inseamna raporturile dintre oameni, dintre om si transcendent. E fundamentala trasarea unor norme comportamentale referitoare la bine si la rau, la ce se face si ce nu se face si, iertati-ma, la constientizarea a ceea ce indeobste numim pacat. Societatea traditionala avea foarte clar definit conceptul de pacat. Pacatosul era scos in afara socialului pentru ca atragea raul. Chiar daca-l tolerau, era undeva marginalizat, desi nu neaparat ostracizat. Era o persoana care nu putea fi model. Societatea traditionala lucra cu anumite modele. Dar, o cultura dominata de castig, de interesul material... E adevarat ca acest interes nu a lipsit niciodata nici in societatea traditionala, care n-a fost o societate de oameni incapabili sa se bucure, fereasca Dumnezeu! Dar se bucurau cu masura si se bucurau cand trebuia, munceau cand trebuia si se rugau cand trebuia. Aveau, deci, un echilibru extraordinar al tuturor actiunilor ce erau legate in acel sistem despre care vorbeam. Asadar, trebuie sa se creeze niste modele valorice in care "castigul" sa nu devina uciderea celuilalt. Trebuie sa intelegem neaparat ca binele si raul sunt legate in mod obligatoriu de constiinta de pacat. Poate sa vi se para ciudat ce va spun, dar e o realitate: omul contemporan are o mentalitate eminamente seculara, din ce in ce mai desprinsa de sacru sau, in orice caz, cu oarecare nebulozitate in ceea ce priveste plasarea sacrului si secularului in existenta lui. Acest om nu mai are foarte clar constiinta a ce e bine si ce e rau sa faca, deci nu mai are constiinta pacatului, pana la urma. In plus, comertul cu audio-vizual ii ofera niste modele bulversante, de multe ori provenite din alte culturi. In culturile acelea modelele respective se bazeaza pe niste norme, la noi sunt ca niste corpuri neintegrate. Daca nu exista un sistem educațional si un sistem moral, o scoala si o Biserica care sa puna in echilibru aceasta informație...Totodata, si accesul la tehnologie este esențial...Parerea mea este ca satul viitorului trebuie sa aiba acces la tehnologia foarte avansata, la comunicarea electronica, daca se poate...
     Vad crearea unei asemenea unitati oarecum la modul idealist, pentru ca fiecare dintre noi suntem niste individualitati, dar aceste individualitati trebuie sa se inteleaga, nu doar sa se tolereze, ci sa coopereze. Iar ele nu pot coopera decat daca au un limbaj comun si nu pot coopera cu restul lumii decat daca o cunosc. De aceasta spun ca informatia este extraordinar de importanta, la fel educatia si coordonatele morale. Individualismul care e specific lumii moderne nu trebuie sa dea nastere conflictelor de interese si mai ales nu trebuie sa creeze autoritați discordante. Or, asta este primejdia cea mare... Daca este bine ajutat, eu cred ca satul - n-as renunta pentru nimic in lume la acest cuvant care, cred eu, arata vechimea si identitatea noastra, venind dintr-un cuvant vechi latin - va fi o unitate foarte moderna si va ramane "satul meu". De altfel, eu pledez foarte mult pentru ceea ce s-ar chema zone "ecofolclorice", niste zone foarte moderne in care oamenii traiesc in modelul traditional pentru ca inteleg si au nevoie de traditie, dar fac acest lucru in conditiile foarte confortabile ale mileniului trei. Asa vad eu satul, dar si acesta este un romantism de folclorist care studiaza orasul si iubeste satul in egala masura.

      S. P.: - Care credeti ca sunt calitatile esentiale ale cercetatorului in etnografie si folclor ?

      S. I.: - Calitatile unui cercetator in etnografie si folclor - acum ei se numesc tot mai des etnologi sau antropologi, dar eu continuu sa spun ca sunt folclorist si, din cand in cand, mai cochetez si spun ca sunt etnolog - deci, calitatile acestea trebuie sa fie in primul rand devotamentul, apoi cultura complexa. Un folclorist sau etnolog trebuie sa stie filologie, arheologie, istorie, geografie, tehnica (pentru ca trebuie sa stim sa manuim toate aparatele moderne de inregistrare, de filmare, de fotografiere, internet, e-mail si asa mai departe), trebuie sa cunoasca istoria artei, estetica, muzica... Asta inseamna sa lucrezi in meseria noastra... Sa nu fie strain de ideologii, fara acest tip de informatie nu se poate, sa stie ceva filozofie. Cam acesta ar trebui sa fie instrumentarul necesar. Pe urma, trebuie sa aiba multa rezistenta fizica pentru ca noi suntem oameni de teren si fara asta nu se poate, trebuie sa aiba calitatea speciala de a putea coopera cu subiectii cu care lucreaza. Folcloristul trebuie sa fie cat mai obiectiv posibil, sa fie purtatorul mesajelor metodologice, informatiei metodologice. Avem un alfabet de transcriere muzicala, un alfabet de transcriere literara, unul de transcriere coreologica... Folcloristul trebuie sa fie purtatorul instrumentarului de cercetare, a metodologiei fiecarei discipline in parte, de aceasta data. In general, trebuie sa lucram in echipa, pentru ca nici unul dintre noi nu este un om atat de format, de "universal" incat sa poata acoperi toate domeniile si atunci mergem in echipe complexe in care fiecare trebuie sa faca cercetarea respectiva in conformitate cu domeniul pe care l-a aprofundat. In orice caz, conditia sine qua non este cea a obiectivitatii, a rigorii si a inlaturarii oricarei patimi din interpretare. Noi, cu deosebire, nu avem voie sa fim patimasi sau sa fim de una sau de alta dintre parțile baricadei.
     Ar trebui sa fim onesti cu fenomenul si cu documentul. Asta inseamna cercetare fundamentala... Si in acelasi timp trebuie sa avem destula minte cat sa putem proiecta ceea ce inseamna procesul in viitor. Noi trebuie, cumva, sa intuim directiile pe care se cade sa le consemnam ca fiind importante pentru dezvoltarea ulterioara.

      5 aprilie 2000, Bucuresti

      "Contrafort"


Prof. Pavel Panduru: „Despre folclor in Tara Almajului“

 
      articol preluat din almajana.wordpress.com

      „Intre toate tarile semanate de Dumnezeu pe pamant” se numara si Tara Almajului cu un peisaj mirific si cu oameni iubitori de neam, munca si de Dumnezeu, pastratori ai „Sfintei Traditii” romanesti.

      Despre sfintenia locurilor si a oamenilor care locuiesc aceste spatii scrie valorosul om de cultura, folclorist si scriitor Nicolae Danciu Petniceanu in trei carti in ultimii trei ani: „Orfeu s-a nascut in Banat”- Editura Eurostampa, 2003, „Vrajitorul din Almaj”- Editura Gordian, 2005 si „ Rapsodul din Tara Almajului”- Editura Gordian, 2005.

      Autorul ne prezinta o lume vie cu oameni care isi arata atasamentul fata de Traditia almajana in feluri diferite: prin cantec, prin joc si dans, prin port, prin scris si chiar prin mandria de a afirma apartenenta la ea.

      Nicolae Danciu Petniceanu „ un prozator puternic, de un banatenism uimitor de energic” (Artur Silvestri) a prins in Vrajitorul din Almaj, el insusi o vraja, si in celelalte carti esenta spiritului la almajeni. Ii place sa vada esentialul din modul existential al romanilor si sa surprinda profundul din natura umana.

      Cartile acestea sunt rod al reflectiei cat si rod al observatiei obiective si al unei riguroase documentari. Au caracter de marturie, bazandu-se pe autenticitatea faptului trait si nu „scornit”. Redau ganduri cu limpezimea apei de izvor, avand un gen de puritate originara ce lumineaza mintea si purifica sufletul cititorului. Ele vin din osardia unui voievod al scrisului romanesc, care traieste in sarg carturaresc.

      Folcloristul se dovedeste un bun cunoscator al fenomenului muzical in mediul sau natural de manifestare – satele almajene.

      Lucrarile nareaza aventura existentiala a muzicantilor, talentul si harul lor, raporturile cu lumea inconjuratoare, rolul lor de educatori si dragostea pentru semeni.

      In lucrarea „Orfeu s-a nascut in Banat” vorbeste despre viata tumultoasa a lui Ion Luca Banateanu – violonist, dirijor si folclorist, compozitor si ctitor de orchestre de muzica populara romaneasca – „ care a inteles cata admiratie si iubire nemarginita pentru oameni pulseaza in cantecul nostru popular”.

      Cartea „Vrajitorul din Almaj”, printr-un efort miraculos al creatiei, face biografia violonistului Ion Stan –Tananacu si a satului sau – Prigor. Autorul arata ca „datina, obiceiul si traditia erau incrustate in grinda de la intrare in casa, incrustarea facandu-se de cei batrani cu briceagul si lumanarea aprinsa”. Din cele doua carti se constata ca muzica este in noi, este identitatea noastra, redand pulsul vietii, iar cei doi violonisti au fost ambasadorii cantecului si culturii romanesti in lume.

      Observator fin al vietii almajenilor si al personalitatilor lor, la care intelepciunea rezulta dintr-o viziune superioara a vietii, N.D. Petniceanu ne infatiseaza in lucrarea „ Rapsodul din Tara Almajului” conceptul taranului roman(almajan) despre imbinarea armonioasa a muncii cu muzica, valorifica folclorul in sincretismul lui pornind de la esenta lucrurilor, prinzand trairile interioare ale omului si natura lui divina. Personajul principal al cartii, taranul Dumitru Popovici din Rudaria, asemanator personajelor lui Marin Preda, este o fire complexa, inzestrat cu intelepciune si harul divin al cantecului si jocului popular. Este model de gospodar si familist in sat, participant la toate evenimentele cu iz cultural, economic si social in cadrul comunitatii.

      In aceste carti gasim crezul autorului in cultura traditionala, in iscusinta mintii oamenilor de la sat, in puterea etica si estetica a valorilor materiale ale neamului nostru. Ele sunt inca o dovada cat de importante sunt lucrurile marunte din viata omului in opera lui Danciu. Aceste carti ne arata cat de adanc a patruns folclorul, „chintesenta a sufletului romanului”, aceasta creatie vie, in viata si opera scriitorului N.D.Petniceanu. In ele gasim un fluviu viu de mentalitate si credinta extrem de rezistent, care genereaza inca fiorul metafizic si deschiderea catre sacru a populatiei din Almaj.

      Fraza lui Danciu curge simplu si limpede, raspandind magie si inspiratie, consecinte ale unor adevaruri traite de autor.

      Lirismul prozei lui Danciu este unul implicat, organic, continut, ce decurge din insasi trairea faptelor. Daca adaugam la aceste calitati, parcimonia limbajului, pigmentat de termeni regionali, avem in fata explicatia clara a valorii acestor carti, ele fiind o odisee a sufletului.

      Faptul ca folclorul pastreaza esentele – lamura – lucru inteles de Danciu, l-au determinat sa scrie aceste carti, care redau bucuria almajenilor de a trai prin cantec si joc(dans), ca doinirile atemporale din Almaj, de o grandoare austera si hieratica, dezvoltata pe un fond daco-roman, poarta in sine maxima intensitate si cuprindere sufleteasca a omului.

      Aici aflam ca prin cantare drumul spre Dumnezeu este mai scurt si mai luminat, ca in Almaj are vesnicie „miraculoasa memorie a poporului numita traditie”- cum spunea L.Blaga.

      Prof. PANDURU PAVEL

      articol preluat din almajana.wordpress.com

ARTISTII ROMANI DE MUZICA POPULARA SI DE PETRECERE CARE DORESC SA FIE INCLUSI IN ACEST PORTAL SUNT RUGATI SA TRIMITA ADRESELE PAGINILOR LOR FOLOSIND FORMULARUL DIN PAGINA DE CONTACT.


RADIO DOR DE TARA
web design by darastean
 
 
Vizitatorul Visitor Counter by Digits

Submit Your Site To The Web's Top 50 Search Engines for Free!

Situl a fost creat in Februarie 2008
© 2008 folcloric.ro

webmaster